DESPRE NOI
Asociația Chinologică Muntenia – Județul Buzău (ACh Muntenia Buzău) este o persoană juridică non-profit, neguvernamentală, afiliată la Asociația Chinologică Română (AChR).
Scopul nostru
Scopul asociației îl reprezintă încurajarea creșterii, ameliorarea și folosirea câinilor din rasele recunoscute de către Federația Chinologică Internațională (FCI).
Servicii
Înregistrarea în Cartea de Origine Română (COR).
ACh Muntenia Buzău asigură înregistrarea în Cartea de Origine Română (COR) a câinilor de rasă deținuți de către membrii săi.
Asociația Chinologică Muntenia – Județul Buzău a desemnat în funcția de Specialist în Domeniul Chinologic pe domnii Drăghici Iulian Georgian – crescător, președintele asociației, și Doană Valentin – medic veterinar.
Specialiștii în domeniul chinologic sunt singurele persoane care pot evalua Câinii Periculoși, Câinii Agresivi și Câinii Utilitari și pot elibera adeverințe conform OUG 55/2002.
Vă aducem la cunoștință, de asemenea, că din acest moment beneficiarii evaluărilor chinologice pot solicita aceste servicii oricărei asociații chinologice sau club național indiferent de adresa de domiciliu a proprietarului sau locația unde se află câinele.